I think I've got something to say to you

Driftin’ down the stream…

Maggie May — Sun, 28 Mar 2010 02:10:13 +0000

Uitasem… da… aproape uitasem de locul asta care, pe nesimtite, a facut un an. UN AN. Am reusit pana si sa ma-ndragostesc de vreo doua-trei ori… Uitandu-ma la ce-am scris/simtit acum un an, imi dau seama cat de mult am crescut. Pe dinauntru. Altadata, un an era mult; acum parca a fost un sir de minute…

Am castigat minute pretioase langa oameni minunati, am ras cu lacrimi, m-am bucurat de muzici, faze, barfe, papa bun, chefuri si chefuieli cu niste oameni care pe nesimtite, au devenit de fapt… familia mea. Sunt altii pe care i-am lasat in urma, care s-au topit, neramanand decat senzatia a ceva-ndepartat. Si daca odata-ndepartarea de oameni imi parea de nesuportat, acum am inteles [mai bine] ca asta aduce mereu apropierea de altii, pentru ca ne miscam in fiecare secunda, fie si doar cu gandul.

Connecting the dots e un mare act, nu doar de curaj, cat poate mai degraba de coacere in profunzimi, de-ntelegere a unei harti ce poate fi citita doar privind in urma. Ma simt norocoasa sa am atatia oameni minunati in jur, ca pot vedea lumea din ce in ce mai clar, ca pot sa descifrez din semne si ca stiu mai bine.

Nimic, insa, nu se compara cu aluzia la fericire pe care ti-o da indragosteala… Si nimic nu e mai pretios decat sirul ne-ntrerupt de minute petrecute razand. Cu pofta si din toata inima. Reusita de-a te conecta la omul pe care-l simti atat de… in tine, de fapt, te reda si pe tine, cumva, lumii. Am invatat sa tzes cu rabdare, sa croiesc carari prin ceilalti, sa-i iubesc fara sa-mi pese daca maine vor face pasi in alta parte.

Nu mai stiu unde-am citit ca dragostea nu e aia pe care trebuie s-o aperi tot timpul si s-o legi cu lantul de gard, ci chestia pe care-o lasi libera, stiind ca nu are nevoie decat de vorbe si priviri, impartasite la timp. Tot asa, mai era o vorba, ca cica I fell in love with the right guy at the wrong time. Cred ca lucrurile se-ntampla mereu asa cum trebuie sa se-ntample, iar cateva minute-n plus intr-o zi si niste ardei copti pot schimba niste vieti, intr-un mod total neasteptat.

Cred ca as putea sa-mi scanez acest ultim an, pana si dupa muzica ca m-a-nsotit sau pe care-o ascult acum in fiecare zi. Un exemplu foarte bun e Roadsinger, apoi e Michel Petrucciani, Llewellyn, Get Lucky al lui Knopfler, Soulbook-ul lui Stewart si un album pe care l-am scos din calc. cu foarte mare greutate, Delta lunara.

All in all, vantul nebun a fost inlocuit cu briza de sub aripa pinguinului, iar intre timp diminetile mele sunt asa cum trebuie: deveme si cu pofta de trezit…

Pana una alta, o mostra din… actualitate.

Act one is over without costume change

Maggie May — Fri, 22 Jan 2010 14:37:58 +0000

All Is Love

Maggie May — Thu, 14 Jan 2010 16:15:06 +0000

Changing perspectives to redefine problems

If I were a butterfly…

Would my world expand or would my walls be closing in?

Would I love you more or need you less?

Would you still exist?

Happy birthday, chap!

Maggie May — Sun, 10 Jan 2010 01:27:40 +0000

Pentru ca azi my all-time favorite rock’n'roller implineste niste ani…

Pentru ca-n ultimii 17 ani a fost realmente o constanta…

Pentru ca fara MTV in ’93 n-as fi scris acum poate nimica…

Pentru ca muzica omului astuia e o suma de ancore si triggere ne-nvatzate la scoala…

Pentru ca cel mai frumos si aiuristic vis e pe care sa mi se-mplineasca…

La multi ani!

Maggie May — Fri, 01 Jan 2010 12:41:45 +0000

Lost like a child in a strange dream

Maggie May — Wed, 30 Dec 2009 15:37:03 +0000

Un om mare si cu naturelu’ simtitor a tinut sa-mi zica musai cum sta treaba cu amoarea si-a scos din sinele-i abulic urmatoarea cujetare: dragostea e ca cacarea… nu stii cand te taie.

Nimic mai pretios! Dar pana cand ma pot prevala de adevarul asta axiomatic ramane de vazut, de simtit, de nedormit…

Pana una alta, mi-a servit fara sa-mi dau seama, oferindu-mi ragaz sa tzes noi si noi urzeli care sa-mi potoleasca setea de tine, incalcindu-ma si descalcindu-ma dupa cele mai nebanuite pofte.

Mi-a folosit sa mi te-aduc aproape de fiecare data cand amintirea paradisului devenea de nesuportat, iar micile lumanari vanilate se topeau incet in locul tau in diminetile calde si cu miros de cafea proaspat prajita… Nu doar mi-e dor de tine, iti simt rasuflarea-n ureche si mainile calde de fiecare data cand ma trezesc in casa de jucarie a celor o mie de vise.

So this is X-mas. Again.

Maggie May — Thu, 24 Dec 2009 16:26:51 +0000

Sarbatori fericite tuturor celor care din cand in cand mai trag cu ochiu’ pe-aici.

Michel Petrucciani – Looking up

Maggie May — Tue, 22 Dec 2009 11:29:31 +0000

Pur si simplu minunat. Michel Petrucciani: un baiat mic, chiar un pitic, dar odata ajuns in lumea lui, te pierzi, te miri, te bucuri. Mai zice: My handicap is not moral.

Win some, lose some, learn none

Maggie May — Mon, 21 Dec 2009 21:04:57 +0000

Sunt oameni de care te stii legat prin tot felul de vorbe nerostite, priviri ce ard, sclipiri de momente pe care le simti unice, toate conturand o lume plina de poate. Uneori e de-ajuns sa pierzi posibilitatea, pentru ca sa resimti acelasi regret ca si cum ai fi pierdut o lume-ntreaga.

Iadul, zicea cineva, e acel loc in care-ti vezi toate acele momente-cheie care ar fi putut insemna CEVA daca le-ai fi-nteles la timp. Daca m-as fi nascut doar cu un manual de utilizare a curvei de epifize…

Barca parerii de rau e-atata de plina si-atata de mare-ncat as putea crede ca ii cuprinde pe toti NEINDISPENSABILII care nu si-au castigat lozul pentru arca lu’ Noe. Ca sa subzisti vesniciei e necesar, nu-i asa, sa devii indispensabil… Sa mimezi acorduri care sa hraneasca ego-ul vanzatorilor de bilete.

Asta daca ti-ai ghicit ne-locul pe arca, dar esti prea fricos sa te lasi pe dinafara. Ca cine stie… ti-o veni mintea la cap odata si-odata…

A day in the life

Maggie May — Tue, 01 Dec 2009 08:09:00 +0000

Miros de cafea si portocale. Amintiri plutind prin ceata, aseara a fost bine; e incredibil cat de mult ras poate-ncapea in cineva… O noua zi de-ntai a doispea. Asa se explica linistea din jur si ceatza ce se-ntinde pana departe, de parc-ar vrea sa-ncapa toata in unul din avioanele rosii ce pleaca catre Bucuresti. Sau cine stie…

In stil teleghidat, apas butonul magic catre lume, dar Stop. Lumea ramane suspendata, iar un cod si-o eroare imi aduc aminte cat sunt de legata de masinaria asta, fara de care practic nu exist. In sinea mea, simteam cum ia forma o dorinta vie ca lucrurile sa ramana, macar pentru inca putin, asa.

Astfel ca, radioul online a fost lasat deoparte si m-am dus direct la… Beatles. Doamne, cat imi era de dor sa-i ascult! Ca si cum toti acesti ani s-ar fi topit intr-o clipa. Aveam o caseta albastra de care trageam in fiecare zi, fara sa-mi pese. Acum am tot, chiar tot si nu-mi mai pasa.

Cred ca mi-e dor sa simt din nou povara unui ghiozdan burdusit cu manuale, carti de poezii, casete cu Iris, sandwichuri cu salam si pixuri negre… Dor de goana dupa autobuzul care intotdeauna intarzia atunci cand ieseam din casa la fara zece, de branzoicile dintr-a 7-a, de-nghesuiala din baie cand toti isi explicau unul altuia cum se fumeaza, de problemele grave care tocmai s-au iscat pentru ca doar 3 de 10 mai pot scoate media cuiva la nu stiu ce… Oh, ce misto!

Zece-doispe ani mai tarziu. Visele mele oranj n-au nevoie de curaj. Si ploi de stele. Si vrei sa dormi si dormi. Titanic. Iubiri ca-n filme. Circ si deziluzii. Intrasem pesemne in lumea oamenilor mari. Frica, disparitia jocului, totul luat atat de-n serios, bani intotdeauna prea putini pentru extravagante, CV-uri imprastiate peste tot si spaima de-a nu da gres.

Nici facultatea nu mai are acelasi haz: barbosi cu moace grave, reviste de specialitate, cercuri de istoria fiecarei vremi, harti nemaivazute, Mohenjo-Daro si o lume complet noua. Doar Lake of Tears, Queen, Beatles, Cranberries, Iris si radio contact mai indulceau vremurile alea. Si niste tigari facute cu migala…

Inca nicio masina pe strada, niciun manipulant de agregate, nici macar un telefon. Just me & my cooler. Ce lux. Atata liniste. Oare cine mai poate spera la asta, decat daca nu pica ca prin minune curentul?… O lume de obositi teleghidati, de radiouri peste tot, niciun disc de suflet pe-o masuta, totul compactat, redus la niste biti.

Mi s-a facut brusc pofta de Rasinari. Sa simt cum Timpul isi trage sufletul, lasand oamenii sa pluteasca in voia lor.

Cati oameni noi si cati neoameni, toti respirand acelasi aer de sub cupola de sticla a viselor lor.

Music is what feelings sound like. Right. Across the Universe.

Le-aveau si romanii pe-ale lor. Principiile sunt aceleasi. Doar ca acum suntem niste gloante, despicand Timpul cu furie. Apeducte si wireless, geniu intins ca o plapuma peste miliarde de trepadusi, doar pentru ca, asemeni scarpinatului, stoarcerea geniului din noi e-n codul nostru.

Yesterday. Suddenly… I’m TWICE the man I used to be! Pentru ca, asemeni copacilor si-a inelelor lor, m-am pricopsit la randu-mi cu desaga plina. Frumuseti masurate in senzatii, imagini, sunete, in oameni. Ce frumosi sunt oameni; si ce prosti. Pick your dream and DON’T stay in line.

He said “Never wait or hesitate
Get in kid, before it’s too late
You may never get another chance
‘Cos youth’s a mask but it don’t last
live it long and live it fast”